Parlamentul a aprobat în prima lectură modificări la două legi privind atragerea împrumuturilor de stat externe din partea Fondului Monetar Internațional, ca urmare a majorării asistenței financiare pentru țară, transmite IPN.
Pe 11 mai, Consiliul de directori executivi al FMI a decis majorarea împrumuturilor în cadrul Programului de reforme economice de la 400 de milioane de Drepturi Speciale de Tragere până la 594,3 milioane de DST (circa 795,72 milioane de dolari SUA). Programul este susținut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanțare extinsă (EFF).
Cele două împrumuturi vor fi utilizate pentru acoperirea necesităților urgente de finanțare ale balanței de plăți survenite în urma șocurilor negative, inclusiv a războiului din Ucraina și sancțiunilor internaționale impuse Federației Ruse și Republicii Belarus.
Proiectul de modificare a Legii privind atragerea împrumutului de stat extern din partea Fondului Monetar Internațional prin intermediul EFF și cel de modificare a Legii privind atragerea împrumutului de stat extern din partea Fondului Monetar Internațional prin intermediul ECF urmează a fi votate în lectura a doua.
Fiecare țară membră a FMI poate utiliza DST din cota sa conform necesităților interne. DST sunt un activ de rezervă creat de către Fondul Monetar Internațional cu scopul de a suplimenta activele de rezervă existente ale statelor membre FMI.