În cadrul bibliotecilor pentru copii din Moldova vor fi dezvoltate servicii moderne după modelul bibliotecilor din Suedia. Un program susţinut de Institutul Suedez prevede, de asemenea, iniţierea unor proiecte de traducere şi editare a cărţilor pentru copii ale autorilor suedezi, transmite Info-Prim Neo. Potrivit directorului Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă”, Claudia Balaban, colaborarea cu Institutul Suedez a început în 1999, desfăşurându-se în mai multe etape. Programul a inclus vizite de documentare, seminare şi ateliere comune. Delegaţia din Moldova a vizitat mai multe biblioteci suedeze, inclusiv o „bibliotecă mobilă” amenajată într-un autobuz şi specializată în cartea pentru copii. Potrivit bibliografilor autohtoni, în Suedia există centre de educaţie şi distracţii pentru copii, modelul cărora poate fi preluat cu succes în R. Moldova. Centrul expoziţional şi de agrement Junibacken este instituţia care explorează în cel mai inedit mod universul descris de Astrid Lindgren în cărţile sale pentru copii. Ajuns pe locul 5 în topul celor mai vizitate atracţii turistice din Stockholm, Junibacken este deopotrivă muzeu, teatru pentru copii, librărie, restaurant, parc de distracţii şi centru de agrement. Institutul Suedez urmează să amenajeze o cameră în stil suedez în incinta Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă”. De asemenea, reprezentanţii Institutului Suedez sunt aşteptaţi să participe la Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, care se va desfăşura la Chişinău în perioada 16-19 aprilie curent. Ca rezultat al discuţiilor cu scriitori cunoscuţi pentru copii şi oameni de cultură din Suedia, conducerea editurii „Prut Internaţional” a decis să traducă pentru prima oară în limba română una sau două lucrări reprezentative ale autorilor suedezi Sven Nordqvist şi Ulf Nilsson, care prezintă interes pentru cititorii din Moldova. Până la sfârşitul anului curent, în cadrul unui centru pentru copii din Suedia urmează a fi amenajată o expoziţie cu caracter temporar care va cuprinde lucrări reprezentative ale copiilor şi autorilor din Moldova în domeniul culturii pentru copii. Institutul Suedez este o agenţie publică din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Suediei.