Modelul optim pentru reglementarea conflictului transnistrean ar fi crearea unui stat-uniune, consideră spicherul de la Tiraspol

Modelul optim pentru reglementarea conflictului transnistrean ar fi crearea unui stat-uniune, a declarat spicherul legislativului transnistrean, Evgheni Şevciuk, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanţi ai Centrului european de jurnalistică, transmite Info-Prim Neo. „Această variantă este greu de realizat, deoarece Moldova în toţi aceşti ani nu a demonstrat nimic în planul dezvoltării sale”, a spus Şevciuk, citat de agenţia transnistreană Olvia-press. Spicherul de la Tiraspol a declarat jurnaliştilor europeni că partea transnistreană a fost întotdeauna gata pentru un dialog de la egal la egal cu R. Moldova. Negocierile vor avea succes, doar dacă partea moldovenească va revedea Legea cu privire la principiile de bază ale statutului raioanelor din stânga Nistrului, adoptată de Parlamentul RM în 2005, prin care Transnistriei i s-a pregătit soarta unei autonomii restrânse, asemănătoare cu cea a Găgăuziei, a spus Evgheni Şevciuk. „Nu e drept să cauţi compromisuri adoptând soluţii unilaterale. În Moldova există deja un exemplu negativ de autonomizare – Găgăuzia”, a remarcat spicherul transnistrean. Referindu-se la poziţia Federaţiei Ruse în reglementarea conflictului transnistrean, Şevciuk declarat că Rusia a avut întotdeauna o poziţie echilibrată şi a acţionat în conformitate cu acordurile semnate. „Rusia insistă asupra respectării acestor înţelegeri fără ameninţări şi agresiune în raport cu ambele părţi. După mine, Rusia nu se pune nici pe poziţia noastră şi nici pe cea a Moldovei”, a afirmat Evgheni Şevciuk. Conflictul armat de pe Nistru a avut loc în primăvara-vara anului 1992. Acordul de încetare a focului a fost semnat între preşedinţii R. Moldova şi Federaţiei Ruse la 21 iulie 1992. În 1999, în cadrul summitului OSCE de la Istanbul, Rusia s-a obligat să-şi retragă armamentul şi trupele de pe teritoriul regiunii transnistrene, angajament care nu a fost până în prezent respectat. La 5 octombrie curent, pe teritoriul R. Moldova va circula o Caravană organizată de Partidul Liberal, acţiune prin care formaţiunea cere retragerea armatei ruse de pe teritoriul R. Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.