Consiliul municipal Chișinău a aprobat punerea în circulație a unui nou model de abonament anual pentru călătorie în transportul public în raza municipiului Chișinău, transmite IPN.
Pe noile abonamente, folia holografică a logotipului Regiei Transport Electric Chișinău va fi aurie, diferită de culoarea albastră a chenarului. Și pe fotografia deținătorului, în colțul stâng de jos, după laminare, se va aplica emblema RTEC.
Abonamentul anual este pus în circulație din februarie 2019 și este valabil până la data de 31 martie 2020. Cheltuielile legate de confecționarea abonamentelor anuale de tip nou urmează să fie suportate de RTEC, în comun cu Parcul Urban de Autobuze.
Direcția generală asistență socială și sănătate urmează să prezinte Regiei listele revizuite ale persoanelor cu drept la compensația pentru călătoria în transportul urban și suburban în raza municipiului, care au solicitat abonamente anuale.
Pot solicitata abonamente pensionarii și persoanele cu dizabilități al căror venit lunar nu depășește 2000 de lei. Dar trebuie să renunțe la compensația la transport în favoarea abonamentului anual.