Modalitatea de finanțare bugetară a instituțiilor publice de învățământ tehnic, actualizată

Modalitatea de finanțare bugetară a instituțiilor publice de învățământ tehnic va fi actualizată. Se exclude rata de retenție și coeficientul de premiu și se introduce coeficientul de performanță a instituției, care se stabilește în baza numărului de personal didactic. Totodată, se include coeficientul formei de învățământ. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat miercuri de Guvern, transmite IPN.

„Se trece de la o modalitate de finanțare strict bazată pe numărul de elevi la o modalitate de finanțare care va ține cont inclusiv de proiectele cu care aplică fiecare instituție, așa ca să existe un element competitiv pentru investițiile care se fac în aceste instituții. Totodată, în formula de finanțare este introdusă o componentă de performanță pentru a stimula creșterea ratei angajabilității pentru absolvenții acestor instituții pentru încadrarea în sistemul dual”, a declarat ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, în cadrul ședinței Guvernului.

Pentru a asigura uniformitatea aplicării finanțării, limita de cheltuieli per instituție se va aproba printr-un ordin al Ministerului, iar finanțarea se va realiza de către autoritatea bugetară, adică fondator.

Proiectul va intra în vigoare la 1 ianuarie 2024.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.