Mituri şi adevăruri despre Acordul de Asociere: Uniunea Vamală

După semnarea Acordului de Asociere cu UE, Republica Moldova îşi va pierde suveranitatea”, „Acordul de Asociere va afecta relaţiile bilaterale ale Republicii Moldova cu Federaţia Rusă”, „Preţurile de consum vor creşte după instituirea regimului de comerţ liber cu UE”. Acestea sunt doar câteva din cele mai vehiculate ipoteze în contextul semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Sunt teze adevărate sau doar mituri? IPN a încercat să afle răspunsul contactând experţi independenţi şi oficiali în domeniile abordate.
---


„Acordul de liber schimb, aprofundat şi cuprinzător cu Uniunea Europeană nu este mai avantajos pentru Moldova decât participarea în cadrul Uniunii Vamale”

Directorul Centrului de Analiză şi Consultanţă Politică „Politicon”, Anatol Ţăranu, a declarat că sunt o sumedenie de date care vorbesc în defavoarea acestei afirmaţii. În primul rând, volumul comerţului extern cu Uniunea Europeană a depăşit volumul de comerţ cu statele CSI, iar piaţa de desfacere a Uniunii Europene este cu mult mai voluminoasă ca cea a Uniunii Vamale. Cel mai important aspect este însă că piaţa de desfacere a Uniunii Europene nu este influenţată politic.

„Acolo persistă o economie pură. Dacă eşti competitiv şi dacă eşti capabil să te lansezi pe această piaţa, atunci nu ai de cât să culegi roadele. O asemenea abordare economică pentru Republica Moldova înseamnă o cale spre modernizarea economiei. Pe de altă parte, piaţa Rusiei este în permanenţă obstrucţionată prin diverse condiţii politice, ceea ce atentează la suveranitatea statală a Republicii Moldova”, a menţinat Anatol Ţăranu.

Directorul „Politicon” a mai spus că lipsa de tehnologii şi rigorile foarte joase din spaţiul Uniunii Vamale în ceea ce priveşte calitatea şi tot ce se referă la competitivitatea produselor face ca nivelul tehnologic scăzut al Republicii Moldova să se menţină în starea decadentă. Piaţa Uniunii Europene stimulează modernizarea, pe când piaţa Uniunii Vamale invers, consolidează stagnarea. „Mitul este unul cu adevărat anti-productiv pentru Republica Moldova şi, de fapt, este proliferat împotriva intereselor vitale ale ţării noastre”, a mai declarat analistul politic.

Şi Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova comentează pe pagina oficială că afirmaţia respectivă este un fals. Acordul de liber schimb, aprofundat şi cuprinzător reprezintă o zonă de comerţ liber, ceea ce înseamnă facilitarea comerţului, prin eliminarea tarifelor şi alinierea normelor şi standardelor la cerinţele europene. Spre deosebire de o Uniune Vamală, o zonă de comerţ liber nu aliniază taxele de import şi export ale partenerilor şi nu îi obligă pe aceştia să adopte aceeaşi politică de comerţ. Prin urmare, într-o zonă de comerţ liber, Moldova şi UE îşi vor păstra opţiunile lor suverane asupra politicilor acestora. Într-o uniune vamală, această suveranitate este transmisă unei instituţii supranaţionale, care implementează acordul cu privire la uniunea vamală. Un membru al uniunii vamale nu va mai putea decide liber asupra relaţiilor comerciale cu ţările terţe.

Alina Marin, IPN

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.