Mituri şi adevăruri despre Acordul de Asociere: perioada de implementare a reformelor

După semnarea Acordului de Asociere cu UE, Republica Moldova îşi va pierde suveranitatea”, „Acordul de Asociere va afecta relaţiile bilaterale ale Republicii Moldova cu Federaţia Rusă”, „Preţurile de consum vor creşte după instituirea regimului de comerţ liber cu UE”. Acestea sunt doar câteva din cele mai vehiculate ipoteze în contextul semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Sunt teze adevărate sau doar mituri? IPN a încercat să afle răspunsul contactând experţi independenţi şi oficiali în domeniile abordate.
---


„Moldova trebuie să implementeze reformele într-o perioadă de timp mai restrânsă comparativ cu statele membre ale UE”

Igor Boţan, directorul executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT, a declarat că afirmaţia este un mit, pentru că în următorii 10 ani Republica Moldova trebuie să asimileze doar 70% din prevederile acquis-ului comunitar pentru ca Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător, care este parte a Acordului de Asociere cu UE, să funcţioneze normal. Legislaţia Republicii Moldova va trebui să ia drept puncte de reper standardele Uniunii Europene şi să fie revăzută astfel ca aceste standarde să fie asimilate.

„Spre exemplu România, care a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană în 1993 a aderat la Uniunea Europeană în 2007, dar România a asimilat tot acquis-ul comunitar. Pe când noi vom trebui să asimilăm doar 70%. Lucrurile sunt cât se poate de clare în acest sens. Noi ne dorim această modernizare şi ea trebuie să fie făcută rapid”, a spus Igor Boţan.

Ţinând cont că Moldova este o ţară mică, cu o economie destul de restrânsă, evident că şi procesul de asimilare a acquis-ului comunitar să face mult mai simplu, a mai spus directorul ADEPT. Totul depinde de autorităţi.

În acelaşi context, Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova comentează pe pagina sa oficială că Republica Moldova nu trebuie să asimileze toate reformele şi este ireal să se aştepte ca aceasta să se întâmple. Acordul de Asociere nu solicită acest lucru. Reformele trebuie planificate în timp, deoarece ele cuprind diferite aspecte ale vieţii economice şi perioadele de tranziţie sunt cele mai bune instrumente pentru a le introduce treptat. UE aplică această abordare graduală atunci când statele membre urmează să adopte o nouă legislaţie. Moldova a decis independent de cât timp are nevoie pentru a finaliza procesul de ajustare, sector după sector.

Republica Moldova a negociat câteva perioade de tranziţie, care variază de la un domeniu la altul, în funcţie de existenţa şi conţinutul legislaţiei naţionale şi a evoluţiilor de pe piaţă internaţională.

Alina Marin, IPN

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.