Mituri şi adevăruri despre Acordul de Asociere: activitatea economică

„După semnarea Acordului de Asociere cu UE, Republica Moldova îşi va pierde suveranitatea”, „Acordul de Asociere va afecta relaţiile bilaterale ale Republicii Moldova cu Federaţia Rusă”, „Preţurile de consum vor creşte după instituirea regimului de comerţ liber cu UE”. Acestea sunt doar câteva din cele mai vehiculate ipoteze în contextul semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Sunt teze adevărate sau doar mituri? IPN a încercat să afle răspunsul contactând experţi independenţi şi oficiali în domeniile abordate.
---


Odată cu semnarea Acordului de Asociere, Republica Moldova va întâmpina dificultăţi economice, iar producătorii autohtoni vor fi ruinaţi”

Directorul executiv al Centrului analitic independent Expert-Grup, Adrian Lupuşor, spune că Uniunea Europeană deja este principalul partener comercial al Moldovei, iar Acordul de Asociere încurajează şi mai mult tendinţele de intensificare a comerţului între părţi.

Potrivit lui Adrian Lupuşor, sunt create oportunităţi mai mari pentru export, şi nu doar spre UE, dar şi spre alte pieţe, întrucât standardele Uniunii Europene sunt recunoscute pe plan mondial.  De asemenea, va creşte competitivitatea celor care importă materia primă, o prelucrează şi apoi o exportă. Respectiv, ieftinirea materiei prime va fi un avantaj pentru ei. Totodată, se aşteaptă ieftinirea mărfurilor importate. Directorul Expert-Grup a mai spus că liberalizarea comerţului va duce şi la creşterea concurenţei pe piaţa internă, iar acest lucru va permite diversificarea produselor, creşterea calităţii şi diminuarea preţurilor de consum.

Expertul nu exclude faptul că Acordul de Asociere ar putea dezavantaja anumiţi producători autohtoni, mai puţin competitivi, însă ipoteza ruinării producătorilor autohtoni este una falsă, deoarece Acordul de Asociere prevede perioade de tranziţie şi clauze de susţinere a producătorilor şi a anumitor ramuri, dacă se vor înregistra pierderi pe anumite segmente. De pe urma Acordului de Asociere vor beneficia în general companiile şi investitorii oneşti.

„Vor avea de pierdut monopolurile şi oligopolurile, anumite sfere de interes înguste, care în acest moment se bucură de protecţie din partea statului şi beneficiază de o poziţie favorabilă pe piaţa internă, fiind protejaţi de tarife vamale. Aceste monopoluri vor fi demontate odată cu liberalizarea comerţului cu Uniunea Europeană. Chiar dacă vor fi anumite pierderi, acestea se vor transpune pe monopolişti, iar restul economiei va avea de câştigat”, a subliniat Adrian Lupuşor.

Şi Delegaţia Uniunii Europeană la Chişinău menţionează că Republica Moldova va beneficia, ca urmare a noilor oportunităţi de comerţ, de acces facilitat pe piaţa UE, care este cea mai mare piaţă din lume. Acordul va permite economiei Republicii Moldova să reducă decalajul faţă de UE în ceea ce priveşte competitivitatea şi astfel, treptat, îşi va găsi locul său în economia globală. Aceasta va oferi noi oportunităţi nu doar comerţului dintre UE şi Moldova, dar şi comerţului dintre Moldova şi restul lumii, deoarece normele şi standardele UE sunt recunoscute la nivel mondial. Cele mai sensibile sectoare vor beneficia de perioade lungi de tranziţie pentru a asigura adaptarea armonioasă a economiei moldoveneşti.

Alina Marin, IPN

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.