Mitropolitul Vladimir: Sărbătorirea Paștilui este momentul prielnic de a-L întâlni pe Hristos

Sărbătorirea Paștilui este momentul prielnic de a-L întâlni pe Hristos, Biruitorul morții. Bucuria pascală plenară este anume întâlnirea fiecăruia cu Hristos Cel Înviat. Așa ne mărturisesc și ne învață Evangheliile, că a fost pentru toți ucenicii Domnului, precum și pentru  femeile mironosițe și de asemenea pentru cei doi călători, care pe drumul spre Emaus, L-au descoperit pe Iisus Cel Înviat, ca pe un prieten de călătorie, învățând pe condrumeți Evanghelia Sa, încălzindu-le inimile și deschizându-le ochii spre vederea prezenței Sale în „Pâinea frântă” liturgic.” Este mesajul transmis de către Înalt Prea Sfințitul Vladimir, mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, în pastorala dedicată Învierii Domnului, transmite IPN.

Mitropolitul spune că „în timpurile grele, marcate de încercări şi flageluri, fiecare om în parte și umanitatea în general așteaptă o veste bună. Pentru credincioși cea mai așteptată este Vestea Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care nu-și pierde și nici nu-și diminuează sensul, trecând prin istoria tragică a veacurilor, ci dimpotrivă se actualizează și se afirmă tot mai mult, ca fiind aducătoare de un suflu nou de nădejde și curaj pentru creștinii de oricând, precum a fost ucenicilor și apostolilor celor dintâi. Vestea pascală se remarcă ca răspunsul lui Dumnezeu la speranța omenească”.

Potrivit Mitropolitului, „Hristos Cel Înviat este mereu prezent și Viața Lui este hrană dătătoare de puteri duhovnicești celor care cred în El și mărturisesc Învierea Lui. Aceștia „lepădându-se de sine”, urmează Lui și-și duc Crucea, nelăsându-se sugrumați de povara tragediilor istoriei umane”. „Învierea Domnului şi Dumnezeului nostru să reverse asupra întregii umanităţi lumină şi bucurie, pace şi împăcare, atât de necesare, râvnite şi aşteptate de oropsitul popor ortodox”, se mai spune în pastorală.

Mitropolitul îndeamnă toți slujitorii
şi credincioșii din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova „să se adune permanent în comunitățile la Sfânta Liturghie și să se împărtășească cu Trupul și Sângele Lui, deoarece în Duminica Sfintei Învieri nimeni nu trebuie să fie trist şi singur”.

Pentru a 20-a oară consecutiv, Focul Haric va fi adus sâmbătă în Republica Moldova de la Ierusalim.  Lumina Sfântă va ajunge cu o aeronavă charter cu itinerarul Tel Aviv – Chișinău. Aeronava va ateriza pe Aeroportul Internațional Chișinău la ora 18:30, Focul Haric va fi preluat de către întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Vladimir. Focul Haric va fi adus în faţa Catedralei Mitropolitane „Naşterea Domnului” din Capitală în jurul orei 19:30, după care va fi împărțit preoţilor şi credincioşilor care îl vor răspândi în întreagă ţară.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.