Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove va sprijini reforma sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă de vineri, 21 decembrie, secretarul Mitropoliei, protoiereul Vadim Cheibaş. Mitropolia va îndemna preoţii, conducători spirituali ai comunităţilor, să propovăduiască de pe amvon familia drept cel mai bun mediu pentru dezvoltarea copilului, a declarat protoiereul. Slujitorii Bisericii vor chema enoriaşii să ia atitudine faţă de copiii rămaşi singuri, să-i ajute să găsească o nouă familie şi să prevină, astfel, instituţionalizarea copiilor. De asemenea, preoţii vor vizita familiile vulnerabile care au sau ar putea să-şi dea copii la internate şi vor încerca să soluţioneze problemele familiei ca în final copii să revină sau să rămână acasă. Protoiereul Vadim Cheiabaş a subliniat că Biserica are un instrument foarte important – cuvântul – care uneori este mai puternic decât mijloacele financiare. Secretarul a spus că Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi şi Centrul Social „Agapis” vor elabora un program bine definit de activităţi şi vor asigura îndeplinirea lor pe viitor. Totodată, Mitropolia a elaborat deja un îndrumar pentru slujitorii Bisericii „Familia este Biserica de acasă. Să găsim un loc în ea pentru fiecare copil”, care va fi distribuit în toate raioanele şi care va constitui un reper pentru preoţi în acţiunile de susţinere a familiilor şi copiilor. Un prim exemplu pe care îl aduce Mitropolia slujitorilor săi şi comunităţii creştine în ansamblu este familia părintelui Pavel Brăileanu din satul Sănătăuca, raionul Floreşti, care a deschis, în luna septembrie, o casă de copii de tip familial. Pe lângă cei 5 copii biologici, familia Brăileanu educă 3 copii abandonaţi, în vârstă de 8, 6 şi 3 ani. Părintele a spus că a decis să primească în familia sa cele două fete şi fratele lor, ascultând de Sfânta Scriptură. În acest sens, el a făcut trimitere la un verset din Evanghelia după Matei: „Cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte”. Reprezentantul UNICEF în Moldova, Ray Virgilio Torres, a declarat că efortul Bisericii de a susţine familiile din Moldova este foarte important. Unul dintre motivele din care copii trebuie să crească în familie, menţionat mai rar, este că aceasta reprezintă punctul de transmitere a culturii şi valorilor spirituale. Or, religia şi cultura sunt drepturi fundamentale ale copilului, a subliniat reprezentantul UNICEF. Printre realizările reformei, Ray V. Torres a menţionat că, în 2007, a fost prevenită cu succes instituţionalizarea a 721 de copii. Având în vedere că pentru a întreţine un copil într-o instituţie rezidenţială statul cheltuieşte anual 17 mii de lei, au fost economisite 12 mln de lei. Ar fi bine ca aceşti bani să fie oferiţi familiilor vulnerabile, a spus Torres, remarcând că un prim pas a fost majorarea alocaţiilor pentru întreţinerea caselor de copii de tip familial. Reforma sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului, iniţiată de Guvernul RM, a fost desfăşurată în primul an cu sprijinul UNICEF şi al Uniunii Europene. Scopul reformei este de a reduce până în anul 2012 cu 50% numărul copiilor ce cresc şi se dezvoltă separat de familie, prin reintegrarea în familia naturală sau extinsă a majorităţii copiilor care se află în internate sau case de copii şi prin prevenirea instituţionalizării copiilor. De asemenea, Guvernul îşi propune reorganizarea tuturor instituţiilor rezidenţiale în baza unui plan general de transformare. Pentru anul 2008, Guvernul planifică să reducă numărul copiilor instituţionalizaţi de 11,5 mii la 10,5 mii.