Mitropolia este sesizată să ia atitudine faţă de Legea privind asigurarea egalităţii

După ce au protestat la Palatul Republicii, reprezentanţii câtorva partide extraparlamentare şi asociaţii obşteşti s-au îndreptat şi către Mitropolia Moldovei, unde liderul Partidului Social Democrat, Victor Şelin, a înaintat un demers Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Vladimir, în care solicită o reacţie la votarea Legii privind asigurarea egalităţii, transmite Info-Prim Neo. Liderul Partidului Popular Socialist, Victor Stepaniuc, a declarat că această lege va fi o lovitură pentru popor. „Nu vrem ca aceşti oameni bolnavi (homosexualii) să ne împânzească societatea. Vrem ca ei să fie izolaţi. Ei nu trebuie recunoscuţi prin lege, ci trebuie ajutaţi să se trateze”, a declarat un protestatar, Vitalie Climenco, veteran al războiului de la Nistru. „Nu fac parte din niciun partid şi nici din altă structură, sunt un om simplu şi m-am alăturat protestatarilor pentru că mă doare când văd cum degradează ţara noastră”, a spus Serafim Mititelu, protestatar. Legea privind asigurarea egalităţii a fost adoptată astăzi, 25 mai, în Parlament. Deputaţii au dat asigurări că aceasta reprezintă un mecanism de asigurare a egalităţii cetăţenilor, în conformitate cu prevederile articolului 16 din Constituţie şi cu directivele europene din domeniu. Adoptarea legii constituie o condiţie a Uniunii Europene pentru ca Republica Moldova să avanseze în dialogul privind regimul liberalizat de vize. Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a menţionat că legea nu deschide uşa şi nu asigură nicio bază necesară pentru admiterea unor temeri asa ca: familii homosexuale, adopţii de copii sau parade gay, cum se vehiculează.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.