Miting de comemorare pe platoul Varniţa-Tighina

Un miting de comemorare a celor căzuţi în conflictul armat din 1992 a fost organizat, astăzi, pe platoul Varniţa-Tighina, pe locul unde, acum 22 de ani (între 19 iunie şi 22 iunie 1992), au avut loc confruntări între forţele poliţiei şi unităţilor nou-formate ale armatei Republicii Moldova, pe de-o parte, şi garda Republicii Moldoveneşti Nistrene, Armata a 14-a rusă şi voluntari cazaci, pe de altă parte, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Biroului pentru Reintegrare, vicepremierul Eugen Carpov, prezent la miting, a menţionat că locuitorii satului Varniţa au stat la fundamentul independenţei Republicii Moldova, apărând-o cu sacrificiul celor mai buni feciori ai neamului.

„În numele Guvernului Republicii Moldova şi al meu personal, vă asigur că vom depune şi în continuare eforturi pentru a promova susţinerea veteranilor, invalizilor, familiilor celor căzuţi pe câmpul de luptă, precum şi localităţilor din Zona de Securitate”, a declarat oficialul.

Eugen Carpov a decorat un grup de 10 cetăţeni ai satului Varniţa cu „Diploma Guvernului Republicii Moldova” de gradul I, semnată de prim-ministrul Iurie Leancă, pentru înalt spirit patriotic şi cetăţenesc, poziţie activă în consolidarea statalităţii Republicii Moldova, precum şi pentru promovarea aspiraţiilor de pace şi stabilitate în Zona de Securitate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.