„Mitică-i omul nostru” sprijinit de CCCEC şi ministerele de la Chişinău

Centrul Anticorupţie (CCCEC), ONG Transparency International şi câteva ministere din executivul de la Chişinău vor susţine montarea spectacolului „Mitică-i omul nostru” de regizorul Alina Lungu-Ţurcanu. Într-un comunicat de presă al CCCEC se arată că piesa reprezintă o dramă despre viciile sistemului moldovenesc de la droguri până la corupţie, transmite Info-Prim Neo. CCCEC, societatea civilă şi autorităţile menţionate s-au arătat interesate de problematica abordată în piesă, dar şi de elocvenţa acesteia şi au hotărât recent să vină cu propuneri de a contribui în măsura posibilităţilor la lansarea piesei. „Mitică-i omul nostru” prezintă drama unei familii de intelectuali, feciorul cărora cade în patima drogurilor. Casa acestora este prădată, iar nişte delincvenţi înscenează răpirea şi chiar moartea fiului lor, extorcând o sumă mare de bani. Pentru a soluţiona situaţia, părinţii băiatului apelează la un personaj, Mitică, angajatul unui minister de forţă. Spectacolul se va juca la 15 aprilie, la teatrul Mihai Eminescu. Accesul la premieră va avea loc în baza invitaţiilor, iar în zilele de 16 şi 17 aprilie accesul va fi liber.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE