Misiunea OSCE este îngrijorată de unele reacţii la implementarea din 3 martie a Declaraţiei Comune a Prim-miniştrilor Republicii Moldova şi Ucrainei de pe data de 30 decembrie 2005
Măsurile luate de autorităţile vamale şi de frontieră ale Ucrainei urmăresc scopul de asigurare a comerţului ce are loc peste frontiera de stat a Moldovei şi Ucrainei într-un mod ordonat, transparent şi în concordanţă cu standarde internaţionale recunoscute. Misiunea OSCE salută eforturile orientate spre realizarea acestor scopuri, se arată într-un comunicat al Misiunii remis spre difuzare Agenţiei Info-Prim Neo.
Conform autorităţilor Moldovei, agenţilor economici transnistreni li s-a oferit o posibilitate de înregistrare care nu impune costuri, ceea ce permite agenţilor să obţină documentaţia necesară pentru realizarea operaţiunilor de comerţ extern. Acest sistem de înregistrare a fost caracterizat de Misiunea OSCE ca fiind identic cu cel utilizat pe parcursul anilor 2003-2004 şi oferea întreprinderilor transnistrene posibilitatea operare fără prea multe obstacole.
Documentele adoptate pe parcursul negocierilor politice pe marginea soluţionării problemei transnistrene oferă regiunii transnistrene anumite drepturi în ceea ce ţine de stabilirea şi menţinerea relaţiilor economice externe. Oricare ar fi aceste drepturi, acestea nu absolvă autorităţile transnistrene de obligaţia de a respecta standarde şi practici internaţional acceptate.
Misiunea OSCE a primit un apel pe marginea acestei probleme din partea autorităţilor transnistrene şi este în contact direct cu ele într-o încercare de a-i percepe mai bine îngrijorările, se mai arată în document. Misiunea va continua să consulte activ toate părţile interesate pentru a identifica o soluţie rapidă a problemelor apărute.
Misiunea OSCE cheamă autorităţile de la Tiraspol să nu împiedice agenţii economici transnistreni să fie înregistraţi de către autorităţile relevante în Chişinău. Aceasta ar ajuta la asigurarea unei circulaţii nestingherite a bunurilor peste hotar.
De asemenea Misiunea cheamă autorităţile transnistrene să se abţină de la orice acţiuni care ar putea împiedica libertatea de circulaţie a mărfurilor şi oamenilor peste hotarul de stat. În sfârşit, Misiunea cheamă toate părţile implicate să se abţină de la acţiuni care ar putea exacerba situaţia creată, se mai spune în comunicatul Misiunii OSCE în R. Moldova.
După ce Ucraina a introdus noul regim de tranzitare a mărfurilor la hotarul moldo-ucrainean, administraţia transnistreană a interzis intrarea şi ieşirea mărfurilor din R.Moldova. Conducerea CFM a decis să sisteze temporar circulaţia trenurilor cu mărfuri tranzit în segmentul Galaţi (România)-Reni (Ucraina)-Căinari-Revaca-Ocniţa-Moghiliov-Podolisk (Ucraina).