Misiunea de observare NDI: Alegerile au fost bine pregătite și realizate profesionist

Organizarea și desfășurarea alegerilor a fost robustă, alegerile au fost bine pregătite și realizate la nivel profesionist de către CEC, care a urmărit un cadru legal corespunzător. Concluzia aparține delegației internaționale de observare a alegerilor a NDI Moldova. Totodată, Misiunea a constatat că a existat o amenințare pentru integritatea alegerilor, din partea unei campanii concertate de influență malignă străină din partea Federației Ruse.

Într-o conferință de presă la IPN, Pekka Pekka Haavisto, co-președinte al Delegației internaționale a NDI a spus că observatorii NDI au remarcat faptul că procesele de deschidere a secțiilor de votare, de închidere a secțiilor de votare și procesele de numărare, în birourile de votare vizitate, au fost transparente, procesul a fost calm și oficialii electorali au urmat procedurile corespunzătoare stabilite de CEC. Totodată, Codul Electoral prevede o bază juridică solidă pentru alegerile prezidențiale și referendumul constituțional.

Potrivit lui Pekka Haavisto, delegația a confirmat concluziile cheie ale misiunii pre-electorale de evaluare NDI, care se referă la cea mai mare amenințare pentru integritatea acestor alegeri, care a fost din partea unei campanii concertate și largi de influență malignă străină din partea Federației Ruse, cu ajutorul actorilor din Moldova, prin intermediul manipulării informației, cumpărării de voturi și finanțări ilicite ale activității politice.

Co-președintele delegației de observatori a remarcat că rapoartele despre eforturile de a corupe opțiunile votanților sunt îngrijorătoare și îndemnat moldovenii să refuze orice tentativă de corupere. „ Dacă vă vindeți votul, vă vindeți libertatea”.

De asemenea, au fost îngrijorări privind cadrul juridic extra restrictiv care reglementează activitățile din campanie și utilizarea resurselor administrative în campanie.

Stephanie Rust, director executiv de programe al NDI, a declarat că pe baza rezultatelor preliminare ale CEC, pe 3 noiembrie moldovenii vor participa la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale dintre președinta Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo. Misiunea NDI încurajează ambii candidați să desfășoare campanii pașnice, axate pe problemele de importanță pentru cetățenii moldoveni, și îi încurajează pe toți cetățenii cu drept de vot să își exercite dreptul la vot.

Rezultatele preliminare ale referendumului indică o cursă strânsă. Delegația recunoaște că rezultatul referendumului va fi decis nu pe baza rezultatelor preliminare, ci ca urmare a numărării oficiale efectuate de CEC în conformitate cu Codul Electoral. Misiunea are încredere deplină că CEC va desfășura acest proces la cel mai înalt nivel de profesionalism și imparțialitate, și îndeamnă toți cetățenii și actorii electorali să aștepte în mod pașnic publicarea rezultatelor oficiale.

Delegația internațională a NDI compusă din 14 persoane a inclus membri din șapte țări și a fost co-prezidată de Pekka Haavisto, membru al Parlamentului Finlandez și fost ministru al afacerilor externe al Finlandei, și Stephanie Rust, director executiv de programe al NDI.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.