Mișcarea Civică „Profesionalism și Responsabilitate pentru Oameni” (Mișcarea PRO) constată că, de 28 de ani, Republica Moldova „produce convulsii haotice de natură geopolitică”. Membrii Mișcării susțin că, de la obținerea independenței, Moldova nu-și poate determina ținta, iar societatea a fost mereu guvernată de oameni nepăsători ale căror scopuri au fost interesele personale și de grup.
Marți, 9 iulie, într-o conferință de presă la IPN, președintele Mișcării PRO, Gheorghe Costandachi, a dat citire unui apel către societatea civilă, către alte mișcări civice, diasporă și partide extraparlamentare. În apel se spune că anii în care la guvernare s-a aflat PDM au fost „cei mai negri și dureroși din istorie”. Totodată, se menționează că, în urma alegerilor parlamentare din 24 februarie, 2019, deputați au devenit multe persoane suspecte. Iar coaliția formată este de aceeași natură, suspectă, iar electoratul proromânesc și cel proeuropean a fost marginalizat.
„Pentru a nu permite destrămarea societății și alunecarea țării în trecut”, Mișcarea PRO organizează sâmbătă, 13 iulie, o masă rotundă. Discuțiile se vor axa pe consolidarea societății civile, forțelor proeuropene și unioniste și formarea unui front comun. „Acesta ar urma să schimbe actuala clasă politică, să mențină parcursul european al țării, să stopeze degradarea societății și să împiedice plasarea țării sub influența și controlul total al Rusiei”.
Vicepreședintele mișcării, Alexandru Cantarjii, a declarat că, având în vedere ultimele evenimente politice, apare întrebarea ce se întâmplă cu Republica Moldova, încotro o ia, la est sau la vest. Există riscul ca segmentul european și cel unionist să nu aibă reprezentare în actul guvernării din Republica Moldova. „Este necesară coagularea apariției unei noi forțe în care să se regăsească toți reprezentanții acestor curente”, a spus Alexandru Cantarjii.
Juristul mișcării, Igor Borfotină, a menționat că tot ce se întâmplă astăzi, atât pe scena politică, cât și în justiție, „este o răfuială între puterile care se schimbă”. „Nu se mai poate așa. Noi, reprezentanții Mișcării PRO, avem soluții. Nu venim contra cuiva, dar venim pentru a ajuta, a susține și a ieși din impasul acesta”, a spus juristul.
Masa rotundă își va ține lucrările la ora 12.00, în incinta liceului „Gheorghe Asachi”.