Mișcarea Pentru Neam și Țară declară deschisă lista candidaților pentru parlamentare

Persoane integre, competente, cu viziuni unioniste, sunt îndemnate să se alăture Listei Unioniste Populare pentru alegerile parlamentare 2018, care este deschisă de către Mișcarea „Pentru Neam și Țară”.

Într-o conferință de presă la IPN, Andrei Groza, prim-prorector al Academiei de Administrare Publică, reprezentant al Mișcării, a declarat că, după ce a devenit clar faptul că partidele unioniste nu vor participa la alegerile parlamentare pe o listă comună, grupul de inițiativă pentru Lista Unionistă Populară, a făcut publică, la 1 martie, Declarația privind reunificarea Republicii Moldova cu România. În baza scopului și a principiilor formulate în Declarație, în ședința din 14 martie, grupul de inițiativă a întemeiat Mișcarea „Pentru Neam și Țară”.

Până acum, au acceptat să participe la alegerile parlamentare din 2018 drept candidați din partea Mișcării „Pentru Neam și Țară”: omul de afaceri Ion Bâlba, jurnalistul Gheorghe Bârsan, avocatul Alexandru Chisnencu, fostul ministru de interne și al apărării, Ion Costaș, prim-prorector al Academiei de Administrare Publică, Andrei Groza. Pe listă se regăsesc și președintele Societății civile „Dacia”, sectorul Ciocana, Vasile Nastas, doctorul-inginer Vasile Onceanu, artista emerită Maria Stoianov, scriitorul Andrei Strâmbeanu și istoricul Ion Șendrea.

Andrei Strâmbeanu a declarat că, după anul 1918, avem o șansă unică de unire, când „poporul de jos” a pornit să facă reunirea cu țara-mamă România. Și această șansă nu trebuie pierdută. Scriitorul spune acest popor, care stă cu gândul de a fugi din Moldova, nu trebuie să fie dezamăgit. „Am ajuns la o stare cum nu s-a mai pomenit în istorie, cum nu o făceau nici turcii, nici Imperiul Otoman. Aceia măcar ne lua biruri, aur, dar ne lăsau în pace. Ăștia – nu. Ăștia se amestecă în toate, trebuie să te țină sub cizmă și tu de acolo să strigi ce frumos e Partidul Democrat, cât e de frumoasă Sandu, Andrei Năstase și toți ceilalți care nu vor să audă de unire”, a notat scriitorul.

Maria Stoianov a menționat că oamenii nu mai cred în partide, deoarece ani la rând, mandat după mandat, au făcut doar promisiuni și nu au făcut altceva decât să transmită fotoliile de deputat pentru nepoți, cumetri, verișori etc. și „mozolesc imaginea la televizor”. „Aceasta este o tentativă de a scoate valorile noastre românești, valorile noastre naționale, dragostea de neam și țară, fără fățărnicie în față” a notat artista.

Istoricul Ilie Șendrea a declarat că trebuie să „consolidăm efortul pentru a ne uni cu țara, pentru că un neam trebuie să aibă o țară”.

Reprezentanții Mișcării au îndemnat toți cetățenii atașați de ideile reunificării să participe la acțiunea planificată pentru 25 martie în Piața Marii Adunări Naționale pentru a „dovedi tuturor că sunt mulți, uniți, și de neoprit din drumul de a reveni acasă”.

  • andrei groza despre lista.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.