Mircea Ciobanu: Acum avem posibilitatea integrării și trebuie s-o valorificăm

La 32 de ani de la proclamarea Independenței, Republica Moldova are posibilitatea integrării europene, iar această oportunitate trebuie valorificată. Este opinia jurnalistului, scriitorului Mircea Ciobanu, potrivit căruia echipa Partidului Acțiune și Solidaritate are un mandat clar de a realiza schimbări în Republica Moldova și trebuie să-și asume cele mai nepopulare reforme, notează IPN.

Potrivit scriitorului Mircea Ciobanu, cu o majoritate parlamentară creată din 63 de deputați, activitatea legislativă ar trebui să fie mult mai intensă. El recunoaște că guvernarea comite greșeli, iar unii reprezentanți PAS au reușit să dezamăgească societatea.

„PAS nu este un partid istoric, nu are istorie, nu este omogen. Știu din teritoriu că oamenii au fost acceptați în partid doar pentru că au acceptat să lucreze cu această guvernare. Adică, oamenii nu sunt neapărat aleși pe sprânceană. Cu siguranță, unii dezamăgesc. Eu aș fi vrut o mai mare activitate în Parlament, la nivel legislativ, pentru că acum nu avem dreptul să avem restanțe legislative. Dacă tot avem o asemenea echipă, ar trebui să avem un număr mare de inițiative legislative ale parlamentarilor, dar majoritatea proiectelor care vin sunt de la Guvern. Guvernul înaintează inițiative când ceva îi blochează activitatea. Dar ar trebui să fie și invers, să nu se întâmple că Guvernul își face propriile reguli”, a spus jurnalistul, scriitorul, Mircea Ciobanu, în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Partidele proeuropene ar trebui să fie mult mai vocale, iar cei care militează pentru Unirea Republicii Moldova cu România ar trebui să-și consolideze eforturile, mai crede scriitorul.

„Există un mare teren politic pentru proeuropeni, inclusiv în afara PAS-ului. Există teren politic și pentru o mișcare unionistă foarte precisă. Acum, proiecte politice ale oamenilor de afaceri care investesc în politică ca să scoată foloase nu prea sunt. Este o etapă consumată, s-a consumat repede, în 5-7 ani, la nivelul lui Plahotniuc, Filat, Șelin. Acum, avem posibilitatea integrării și trebuie s-o valorificăm”, a mai spus Mircea Ciobanu.

În Republica Moldova sunt înregistrate la Agenția Servicii Publice 78 de formațiuni politice. Totuși, potrivit Comisiei Electorale Centrale, doar 60 dintre acestea au fost incluse în lista entităților politice care pot participa la alegerile locale generale din 5 noiembrie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.