Minorul dispărut a fost găsit viu și nevătămat. A cheltuit jumătate din banii luați de acasă

Actualizare /17:38/ Băiatul de 14 ani a fost găsit viu și nevătămat, de către tatăl său, în municipiul Chișinău. Minorul nu a fost victima vreunei infracțiuni, iar asupra lui a fost depistată jumătate din suma de bani luată de acasă. Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele, precum și motivul care l-a făcut pe minor să plece de acasă.

(Știrea inițială) Un adolescent în vârstă de 14 ani, originar din raionul Ocnița, a plecat de acasă la 11 noiembrie și până în prezent nu se cunoaște locul aflării acestuia. Poliția desfășoară acțiuni pentru identificarea minorului și solicită ajutorul cetățenilor în acest sens, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, părinții băiatului au alertat oamenii legii, precum că fiul lor ar fi luat de acasă bani, în sumă de 850 de euro și a plecat într-o direcție necunoscută. Băiatul a lăsat și un bilețel în care scria că se va întoarce acasă „doar atunci când va considera el”.

Băiatul poate fi identificat după următoarele semnalmente: înălțimea de 1, 73 cm, corpolență slabă, culoarea ochilor căprui, părul castaniu, fața ovală, posedă limba rusă și limba de stat. Are o cicatrice la sprânceana dreaptă. În ziua plecării de acasă, purta o scurtă de culoare neagră până la genunchi, blugi de culoare gri, adidași de culoare neagră și pulover cu glugă de culoare albastră. Are la sine un rucsac negru.

Anterior, minorul a mai plecat de acasă și a fost depistat în municipiul Chișinău.

Locul aflării adolescentului poate fi comunicat la numărul unic de urgență 112, 060200206 sau 062163400.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.