Minorii nu vor avea acces în localuri după ora 22.00
Tinerii sub 18 ani nu vor mai putea frecventa cluburile de noapte, sălile de internet, restaurantele şi barurile între orele 22.00 şi 7.00. Accesul acestora în aceste localuri va fi permis doar în cazul în care vor fi însoţiţi de cel puţin un părinte, tutore sau reprezentanţii acestora, transmite Info Prim Neo cu referire un proiect de lege privind modificarea Codului Contravenţional, aprobat de Guvern.
Ministrul afacerilor interne, Dorin Recean, a spus că este o iniţiativă legislativă a deputatului Iurie Bolboceanu, susţinută de Guvern. Această modificare va permite crearea unui cadru mai bun pentru educarea şi dezvoltarea fizică şi psihică adecvată a copiilor şi adolescenţilor, precum şi promovarea normelor morale printre tineri.
Potrivit ministrului, persoanele juridice şi fizice care nu se vor conforma şi vor permite accesul minorilor în localuri în orele interzise riscă amenzi de la 400 la 600 de unităţi convenţionale. Interdicţia nu se va răsfrânge asupra persoanelor căsătorite până la vârsta de 18 ani.
Premierul Vlad Filat a menţionat în context că modificările vizează localurile unde sunt aparate de joc, amplasate în staţiile de troleibuz şi autobuz.