Minorii cărora le-au fost încălcate drepturile în legătură cu protestele din 7 aprilie se pot adresa avocatului parlamentar pentru drepturile copilului
Minorii, ale căror drepturi au fost încălcate în legătură cu protestele din 7 aprilie, precum şi părinţii lor, se pot adresa avocatului parlamentar pentru drepturile copilului, Tamara Plamadeală, transmite Info-Prim Neo.
Avocatul poate fi contactat la numărul de telefon 23 48 88 sau la Centrul pentru Drepturile Omului, situat pe str. Sfatul Ţării, 16.
Anterior, avocatul parlamentar Tamara Plămădeală s-a arătat îngrijorată de soarta celor opt copii arestaţi în prima zi a protestelor. Ombudsmanul nu exclude că forţele de menţinere a ordinii publice folosesc mijloace de tortură fizică şi psihologică asupra acestor copii pentru a obţine mai repede mărturisirea vinovăţiei.
Şi UNICEF a solicitat Ministerul Afacerilor Interne să se asigure că acelor copii care au fost arestaţi sau urmăriţi în urma protestelor să li se respectă toate drepturile.
Normele internaţionale ce ţin de justiţia juvenilă recunosc faptul că minorii pot fi traşi la răspundere în cazul în care există dovezi că au încălcat legea, dar că tratamentul lor ar trebui să fie în conformitate cu Convenţia pentru drepturile copilului. Conform Convenţiei, niciun copil nu trebuie să fie supus la tratamente crude, inumane, tratamente sau pedeapse degradante. În cazul minorilor, detenţia trebuie să fie o măsură excepţională. Orice copil privat de libertate trebuie să fie separat de deţinuţii maturi. El sau ea are dreptul de a menţine legătura cu familia prin corespondenţă şi vizite.
În conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, copiii trebuie să fie eliberaţi sau acuzaţi în termen de 24 de ore din momentul reţinerii. Părinţii lor trebuie informaţi imediat despre faptul că sunt deţinuţi, iar în timpul interogatoriilor ei trebuie să beneficieze în mod obligatoriu de prezenţa unui avocat.