Minori traumatizaţi în accident între o sanie şi un autoturism

Doi minori s-au ales cu diverse traumatisme după ce sania pe care se aflau s-a izbit într-un autoturism. Inspectorul superior al Direcţiai Poliţia Rutieră, Ion Roşcovanu, a comunicat pentru Info-Prim Neo că accidentul s-a petrecut în s. Ermoclia, Ştefan Vodă. Automobilul Nissan Primera, condus de un bărbat, de 39 de ani, se deplasa pe un drum din localitate, când a fost izbit violent de o sanie. În sanie se aflau doi minori, de 17 şi 18 ani, care au suferit mai multe traumatisme din categoria celor medii. Autoturismul a fost deteriorat. În aceste zile cu zăpadă copii au transformat multe din drumurile de ţară în adevărate pârtii pentru săniuţe. Ion Roşcovanu avertizează părinţii despre pericolele care îi pot pândi din locuri neaşteptate pe cei mici. „Practica demonstrează că părinţii trebuie să acorde o mare atenţie, în primul rând, locului spre care se îndreaptă copilul cu sania pentru a preveni o eventuală tragedie. Trebuie să fie zone bine cunoscute, deoarece terenurile acoperite de zăpadă pot ascunde capcane foarte periculoase, obstacole de care săniile celor mici se pot izbi şi, în viteză, să producă accidente grave. De asemenea, părinţii trebuie să urmărească copiii pentru a nu folosi ca loc de joacă cu sania drumurile pe care pot apărea maşini”, a declarat Ion Roşcovanu. În aceeaşi zi, o femeie, de 66 de ani, fost izbită pe str. Gheorghe Caşu din capitală de un automobil Hyundai Getz. Femeia a ajuns la Sputalul de Urgenţă cu luxaţia umărului drept şi plagă contuză a capului în regiunea occipitală. În ziua trecută, în R. Moldova au fost înregistrate 2 accidente de circulaţie cu 3 persoane traumatizate şi 36 de accidente fără victime omeneşti.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.