Minor reținut în timp ce distribuia droguri

Un minor de 16 ani a fost reținut la Edineț distribuind droguri. Potrivit investigațiilor, suspectul, acționând în comun cu alte persoane, procura droguri prin intermediul unei aplicații mobile, le păstra, transporta și le distribuia consumatorilor de droguri pe teritoriul raionului Edineț, transmite IPN.

Polițiștii au depistat în posesia tânărului 42 de pachețele cu substanță cristalină de culoare albă, asemănătoare drogului tip PVP.

Valoarea estimativă a drogurilor ridicate constituie 50 000 de lei.

Oamenii legii au inițiat o cauză penală pentru ,,Circulația ilegală a drogurilor, săvârșită cu scop de înstrăinare, acțiune comise de două și mai multe persoane și în proporții deosebit de mari”, iar minorului i-a fost aplicată măsura preventivă obligatorie de a nu părăsi țara.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.