Un om de afaceri din capitală și directorul unui gimnaziu internat au fost reținuți sub bănuiala de trafic de copii. În timpul investigațiilor s-a stabilit că un minor de 15 ani, aflat în tutela statului, ar fi fost abuzat sexual de omul de afaceri, iar directorul instituției a permis ca minorul să părăsească instituția și să locuiască cu abuzatorul în același apartament, transmite IPN.
Procurorul Valeriu Bodean a declarat într-o conferință de presă că directorul instituției a facilitat cunoștința dintre bărbat și copil. Omul de afaceri a început să-i ofere cadouri minorului, ca mai apoi să obțină acceptul directorului instituției să locuiască cu minorul în același apartament din vara anului curent, timp în care minorul a fost supus abuzurilor sexuale din partea adultului.
Directorul instituției mai este bănuit că în perioada anilor 2009-2011 ar fi dat indicații ca mai mulți copii din gimnaziul-internat să fie maltratați și torturați pentru nereușite la studii sau abateri disciplinare.
Procurorul a comunicat că urmărirea penală este în plină desfășurare, au fost efectuate percheziții la domiciliul pretinsului abuzator, dar și la domiciliu directorului și în gimnaziu. Omul de afaceri și directorul instituției au fost reținuți pe un termen de 30 de zile. Abuzatorul are vârsta de 40 de ani, iar directorul 45 de ani și activează în învățământ mai bine de 20 de ani.
În cazul în care vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă pedeapsă cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau detenție pe viață.
În prezent, minorul se află la un centru de plasament sub supravegherea psihologilor.