Ministrul Usatâi nu are responsabilitate directă în cazul de la Ignatenco, Vlad Filat

Fostul premier, Vlad Filat, nu crede că ministrul sănătăţii, Andrei Usatâi, are responsabilitate directă vizavi de situaţia la spitalul „Valentin Ignatenco”. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune „N4”, transmite IPN.

Vlad Filat crede că acest caz este o provocare pentru a discredita domeniul sănătăţii. „Este evident că este nevoie de o evaluare serioasă în ceea ce ţine de activitatea în instituţiile medico-sanitare. Şi în urma acestei evaluări să venim cu decizii foarte concrete, iar cei care sunt responsabili de această situaţie să fie sancţionaţi”, a spus ex-primul ministrul.

Ministrul sănătăţii, Andrei Usatâi, a fost numit în această funcţie din partea PLDM, condus de Vlad Filat.

La începutul acestei săptămâni, pe internet a apărut un filmuleţ în care medicii de la Spitalul municipal „V. Ignatenco” folosesc un burghiu industrial în timpul unei intervenţii chirurgicale. Ministerul Sănătăţii a dispus efectuarea unei anchete. Rezultatele vor fi prezentate pe 7 august.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.