Ministrul transporturilor şi alți trei figuranți, reținuți într-un dosar de corupție

Ministrul transporturilor și infrastructurii drumurilor, Iurie Chirinciuc, directorul general interimar al Administrației de Stat a Drumurilor, Veaceslav Teleman, și șefii a două companii de construcții au fost reținuți joi, 27 aprilie, sub bănuiala organizării unei scheme infracționale cu scopul dobândirii de mijloace financiare în proporții deosebit de mare, transmite IPN.

Potrivit materialelor urmăririi penale, la care se face trimitere într-un comunicat de presă remis de CNA, ministrul Iurie Chirinciuc, în complicitate cu ceilalți figuranți ai dosarului, ar fi exercitat presiuni asupra unei companii care a câștigat o licitație pentru un proiect finanțat de Banca Europeană de Investiții (BEI). Scopul urmărit a fost de a constrânge compania să cedeze o parte din volumul de lucru.

În calitate de beneficiar al proiectului R6 M1 – Ialoveni RSP/W6/05 (proiect finanțat de BEI), Administrația de Stat a Drumurilor, reprezentată de directorul general interimar, a angajat un inginer-supervizor internațional pentru relația contractor-beneficiar. În pofida faptului că inginerul-supervizor trebuia să obțină aprobarea beneficiarului doar în cazuri excepționale, șeful ASD l-a somat să ceară aprobarea pentru toate lucrările din cadrul proiectului. Faptele se confirmă prin multiple scrisori şi avize, date cu întârziere de către ASD.

În urma măsurilor speciale de investigații, inclusiv a interceptărilor discuțiilor telefonice, s-a constatat că la mai multe ședințe cu participarea ministrului, a șefului ASD şi a agentului economic asupra ultimului erau făcute presiuni, inclusiv amenințări cu rezilierea contractelor şi introducerea lui în lista neagră.

La o ședință din februarie 2017, documentată de anchetatori, la care a participat și ministrul transporturilor, agentului economic câștigător al contractului de reabilitare a drumului R6 M1 – Ialoveni i s-a cerut să cedeze 50% din volumul de lucrări companiilor Global Trans Construct şi Nouconst. Ulterior, referindu-și la o indicație a ministrului, administratorul Global Trans Construct ar mai fi estorcat de la același agent economic 5% din suma contractului, adică circa 400 de mii de euro, o parte din bani, 80 de mii de euro, urmând să revină factorilor de decizie din cadrul ASD.

Procuratura Anticorupție a inițiat o urmărire penală pentru corupere pasivă. Ministrul şi directorul ASD sunt coautori ai infracțiunii, iar agenții economici – complici. Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții riscă până la 15 ani de închisoare, cu amendă în mărime de la 8000 la 10000 de unități convenționale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

/15.20/ Ministrul Iurie Chirinciuc a fost reținut pentru 72 de ore

Ministrul transporturilor și infrastructurii drumurilor, Iurie Chirinciuc, a fost reținut pentru 72 de ore. Acesta a fost escortat la sediul Procuraturii Anticorupție, unde este audiat într-un dosar de corupție. În același dosar mai sunt reținuți directorul general interimar al Administrației de Stat a Drumurilor, Veaceslav Teleman, și doi agenți economici – directorul Nouconst SRL şi administratorul Global Trans Construct SRL.

/13.01/ Percheziții în biroul ministrului transporturilor

CNA şi procurorii anticorupție efectuează percheziții în biroul ministrului transporturilor şi infrastructurii drumurilor, Iurie Chirinciuc. Oficialul este vizat într-un dosar de corupție. Mai devreme, procurorii au efectuat acțiuni de urmărire penală la domiciliul funcționarului şi în automobilul acestuia.

/11.47/ Directorul Administrației de Stat a Drumurilor a fost reținut

Directorul general interimar al Administrației de Stat a Drumurilor, Veaceslav Teleman, a fost reținut şi este escortat la CNA.

/11.23/ Percheziții în biroul șefului Administrației de Stat a Drumurilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție efectuează percheziții în biroul șefului Administrației de Stat a Drumurilor. La fel, percheziții au loc pe mai multe adrese unde domiciliază funcționari din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor și reprezentanți ai unor companii. Informația a fost confirmată pentru IPN de către ofițerul de presă al CNA, Angela Starinschi.

Acțiunea are loc în cadrul unui dosar penal pornit pe fapte de corupție, în care sunt vizate și proiecte finanțate din fonduri europene.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.