Ministrul transporturilor a rămas în funcție. Moțiunea socialiștilor a căzut

Iurie Chirinciuc, ministrul transporturilor și infrastructurii drumurilor, își păstrează funcția. Moțiunea simplă înregistrată de deputaţii socialiști și în care era vizată activitatea oficialului, nu a fost susținută de majoritatea parlamentarilor prezenţi la ședința Legislativului de vineri, 1 iulie, transmite IPN.

Potrivit autorilor moțiunii, ministrul trebuie demis căci din momentul învestirii lui, ramura transportului şi infrastructurii rutiere, dar şi Calea Ferată, se află într-o stare deplorabilă. Socialiștii insistă că ministrul promovează politici vicioase.

Ministrul Iurie Chirinciuc i-a contrazis pe socialiști afirmând că proiectele de reabilitare a infrastructurii drumurilor se implementează activ, iar pentru a depăși problemele de la Calea Ferată a Moldovei este necesară reorganizarea instituţiei și optimizarea cheltuielilor.

Aceasta este a patra moțiune simplă consecutivă a socialiștilor care cade. Primele trei au fost împotriva miniștrilor Corina Fusu, Anatol Șalaru și Octavian Armașu. Socialiștii au depus o săptămână în urmă o moțiune simplă pe numele ministrei muncii, Stela Grigoraș, iar vineri, 1 iulie, altă moțiune, în care este vizat ministrul justiției, Vladimir Cebotari.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.