Ministrul român de externe şi Reprezentantul special al UE pentru R. Moldova au analizat şi evoluţiile recente în procesul de reglementare a problemei transnistrene

Ministrul român al afacerilor externe Adrian Cioroianu şi Reprezentantul Special al Uniunii Europene pentru R. Moldova Kalman Mizsei au abordat în cadrul unei întrevederi ultimele evoluţii în dosarul transnistrean, precum şi aspecte de actualitate ale relaţiilor UE – R. Moldova Potrivit unui comunicat al Guvernului de la Bucureşti, şeful diplomaţiei române a evidenţiat necesitatea identificării în mod transparent a unei soluţii durabile şi echitabile, care să respecte suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova. Ministrul Adrian Cioroianu a reafirmat importanţa încurajării şi sprijinirii R. Moldova în eforturile sale pe calea apropierii de UE şi consolidării reformelor democratice. De asemenea, ministrul a evidenţiat oportunităţile pe care învecinarea directă cu Uniunea le deschide pentru dezvoltarea dialogului dintre Bruxelles şi Chişinău şi a reiterat sprijinul României pentru dorinţa afirmată de Republica Moldova de apartenenţă la familia democratică europeană. Vizita Reprezentantului Special al UE pentru RM se înscrie în seria de consultări regulate ale oficialului european cu partea română. Aceasta este a treia prezenţă la Bucureşti a ambasadorului Kalman Mizsei de la preluarea mandatului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.