Ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Valentina Buliga, infirmă că ar putea fi anulate sau micşorate cuantumuri ale prestaţiilor sociale. Ministrul a anunţat luni, 26 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă că „nu va fi anulată nicio lege care are menirea să asigure cele mai sărace şi mai vulnerabile categorii de persoane”, transmite Info-Prim Neo.
„Afirmăm cu toată certitudinea că până la finele anului vor fi păstrate toate plăţile şi prestaţiile sociale, beneficiarii nu vor fi privaţi de drepturile lor sociale, iar Legea asistenţei sociale va fi îmbunătăţită în folosul cetăţenilor. Acţiunile ministerului sunt îndreptate pentru asigurarea securităţii sociale a cetăţenilor şi sporirea nivelul de trai al acestora prin implementarea unor politici sociale eficiente, echitabile şi juste”, a spus ministrul.
Potrivit Valentinei Buliga, de la 1 ianuarie 2010 va fi majorată cu 300 lei indemnizaţia unică la naşterea primului copil şi pentru fiecare copil următor. De asemenea, va creşte cu 100 lei indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 1 an şi jumătate. Cu 5 % se va mări baza de calcul în vederea stabilirii indemnizaţiei pentru creşterea copilului până la vârsta de 3 ani. În cazul persoanelor neasigurate cuantumul minim al indemnizaţiei pentru creşterea copilului până la 3 ani va creste cu 50 lei.
Ministrul a mai adăugat că cota contribuţiei de asigurări sociale de stat pentru anul viitor va fi păstrată la nivelul anului curent: 23 % va constitui cota datorată de angajator şi 6 % – de persoana asigurată.
În anul 2010 din bugetul de stat va fi compensată cota de 6 % din valoarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii pentru angajatorii din sectorul agrar.
Valentina Buliga optează pentru asigurarea venitului lunar minim garantat familiilor defavorizate prin acordarea ajutorului social în baza evaluării venitului global mediu lunar al familiei şi crearea premiselor pentru substituirea compensaţiilor nominative cu ajutorul social.