Viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, a avut o discuție telefonică cu Gideon Sa’ar, ministrul afacerilor externe al Statului Israel, în cadrul căreia au discutat despre recentele evoluții din Orientul Mijlociu. Accentul s-a pus pe atacul terorist din Emiratele Arabe Unite, care a dus la uciderea rabinului Zvi Kogan, cetățean al Republicii Moldova și Israelului, transmite IPN.
„Condamnăm atacul terorist care a dus la decesul rabinului Kogan, un act de o gravitate excepțională, care nu poate fi tolerat sub nicio formă”, a menționat viceprim-ministrul Mihai Popșoi.
Ministrul afacerilor externe al Statului Israel, Gideon Sa’ar, a mulțumit pentru solidaritatea exprimată de Republica Moldova și pentru cooperarea în gestionarea acestei situații tragice. Omologul israelian a subliniat importanța colaborării internaționale în combaterea terorismului și promovării unui mediu de securitate stabil pentru toți cetățenii, indiferent de naționalitate.
În cadrul discuției, oficialii au abordat progresele înregistrate în relațiile bilaterale dintre Republica Moldova și Israel și au explorat posibilitățile de aprofundare a acestora.