Ministrul Nicu Popescu întreprinde o vizită de lucru la Berlin

Ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, efectuează în perioada 15-17 septembrie o vizită de lucru în Berlin. În cadrul acesteia, șeful diplomație moldovenești urmează să abordeze mai multe subiecte, printre care și continuarea dialogului moldo-german la nivel înalt, consolidarea relațiilor bilaterale în mai multe domenii, precum și asigurarea sprijinului Germaniei pentru parcursul european al Republicii Moldova, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al MAEIE, se menționează că, la Berlin, ministrul Nicu Popescu va purta discuții cu omologul său german, Heiko Maas, dar și cu alți oficiali din cadrul Bundestagului, Cancelariei Federale, Biroului Președintelui Federal și reprezentanții Fundației Konrad Adenauer.

Programul mai prevede un discurs public susținut de șeful diplomației moldovenești la Asociația Germană pentru Politică Externă pe subiectul reformelor democratice inițiate de Guvernul de la Chișinău și rolul UE în implementarea cu succes a acestora.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.