Ministrul moldovean de Externe a vorbit de la tribuna ONU despre necesitatea inspectării internaţionale a depozitelor de muniţii şi monitorizării întreprinderilor industrial-militare din estul RM
Includerea chestiunii cu privire la conflictele îngheţate de pe teritoriul statelor GUAM la Adunarea Generală (AG) a ONU va facilita procesul de soluţionare a conflictelor în Azerbaidjan, Georgia şi R. Moldova, nefiind subminate, cum cred delegaţiile unor ţări, mecanismele existente de reglementare a conflictelor respective, a declarat ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a R. Moldova, Andrei Stratan în cadrul discursului rostit, marţi, 26 septembrie, la New York, de la tribuna sesiunii a 61-a a AG a ONU.
Potrivit lui Stratan, conflictul transnistrean este o derivată a intereselor geopolitice în regiune, fiind declanşat cu sprijin din exterior imediat după destrămarea fostei Uniuni Sovietice şi declararea suveranităţii şi independenţei R. Moldova. Spre deosebire de alte conflicte interne, alimentate de antagonisme etnice sau religioase, conflictul din estul RM este eminamente politic, a declarat ministrul.
Stratan a mai spus că teritoriul controlat de separatişti, cu sprijin continuu din exterior, rămâne a fi unul dintre puţinele locuri din lume unde partidele politice şi organizaţiile neguvernamentale sunt interzise, libertatea presei şi opiniei – inexistentă, iar drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, îndeosebi ale populaţiei băştinaşe - încălcate sistematic şi masiv. Totodată, în zona respectivă se înregistrează producerea ilegală a diferitor categorii de arme convenţionale, inclusiv a celor interzise sau strict limitate de regimurile internaţionale de control. Acest proces de înarmare şi militarizare continuă a regiunii are loc în pofida eforturilor constante ale R. Moldova de a-şi reduce efectivele armate şi de a soluţiona conflictul transnistrean, exclusiv prin mijloace paşnice, fără a renunţa la statutul său de neutralitate permanentă.
Autorităţile R. Moldova sunt determinate să găsească o soluţie politică pentru conflictul transnistrean, care să se bazeze pe respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statului. Această problemă de securitate regională necesită a fi rezolvată prin negocieri, cu participarea actorilor principali în formatul „5+2”. Scopul final al negocierilor constă în stabilirea unui statut juridic special pentru regiunea transnistreană în cadrul R. Moldova. Democratizarea şi demilitarizarea regiunii sunt condiţii indispensabile pentru a realiza un progres în procesul de soluţionare, a declarat şeful diplomaţiei moldoveneşti.
Şeful MAEIE a mai menţionat că ineficienţa mecanismelor existente de menţinere a păcii impune necesitatea transformării lor într-o misiune multinaţională de menţinere a păcii, cu mandat internaţional. R. Moldova salută propunerile înaintate în acest sens şi e gata de a acţiona fără întârziere şi de o manieră constructivă. În ceea ce priveşte aspectul militar, Stratan a reiterat îngrijorarea R. Moldova pentru faptul că Federaţia Rusă încă nu şi-a îndeplinit obligaţiunile exprimate în cadrul Summit-ului de la Istanbul din anul 1999. Implementarea completă a acestor decizii va facilita procesul de intrare în vigoare a Tratatului Adaptat FACE. Stratan a menţionat necesitatea realizării, cât mai curând, a unei inspecţii internaţionale la depozitele de muniţii din regiunea transnistreană. Monitorizarea activităţii întreprinderilor industrial-militare din estul RM este o acţiune care trebuia realizată de mult.
La finele discursului, Stratan şi-a exprimat speranţa că lucrările AG la cea de a 61-a sesiune se vor desfăşura în spirit de solidaritate, cu o abordare realistă şi constructivă a problemelor complexe cu care se confruntă lumea.