Ministrul justiţiei: Indiferent de situaţie sau postură politică, nimeni nu are dreptul să intercepteze convorbirile altor cetăţeni

Ministrul justiţiei, Alexandru Tănase, a fost audiat astăzi, 15 iulie, în calitate de parte vătămată în cadrul dosarului privind interceptarea convorbirilor telefonice din 2009. După ce a ieşit de la procurori, ministrul a declarat pentru presă că are convingerea că aceste convorbiri telefonice au fost interceptate la indicaţia liderului comunist Vladimir Voronin, care la acea vreme era şeful statului, transmite Info-Prim Neo. „Din moment ce făceam parte dintr-un partid de opoziţie şi aveam o poziţie clară anticomunistă şi antiguvernamentală ei au decis să intercepteze convorbirile telefonice ca să cunoască mai mult despre acţiunile noastre”, a declarat Alexandru Tănase. Ministrul a subliniat că nu a existat nicio încheiere a judecătorului de instrucţie sau a altui organ judiciar care să fi autorizat aceste acţiuni. „Sunt convins că trebuie să existe suspecţi. Astăzi a fost semnată o ordonanţă prin care am fost recunoscut ca şi parte vătămată în acest caz şi îmi voi exercita în continuare drepturile procesuale pentru ca acest dosar să ajungă în instanţa de judecată, iar cei care au comis asemenea ilegalităţi să fie traşi la răspundere”, a adăugat Alexandru Tănase. Ministrul a mai spus că dreptul la viaţa privată este un drept fundamental. Indiferent de situaţie sau postura politică şi nimeni nu are dreptul să intercepteze convorbirile altor cetăţeni în afara cazului când există o hotărâre judecătorească care autorizează acest lucru. „ Dreptul la activitatea politică este un drept garantat de constituţie şi faptul că am avut o poziţie anti- Voronin la acel moment am avut-o deoarece Constituţia moldovenească prevede şi permite acest lucru, la fel cum şi comuniştii astăzi au dreptul să aibă o poziţie antiguvernamentală”, a conchis Alexandru Tănase. În perioada 4 ianuarie 2009 – 4 februarie 2009 şi 12 februarie 2009 – 11septembrie 2009, pe lângă Alexandru Tănase, au fost interceptate convorbirile telefonice ale liderului PLDM, Vlad Filat, şi ale prim-vicepreşedintelui formaţiunii, Mihai Godea. Ultimii doi nu au fost recunoscuţi deocamdată ca părţi vătămate. Alexandru Tănase este convins că, în caz de investigaţie amplă, s-ar depista că telefoane ar fi fost ascultate mult mai multe. Anterior a cerut explicaţii de la Procuratură în legătură cu interceptarea convorbirilor telefonice şi preşedintele Mişcării Acţiunea Europeană, Veaceslav Untilă. De asemenea, preşedintele Alianţei „Moldova Noastră”, Serafim Urecheanu, a declarat că i-a fost ascultat telefonul de fosta guvernare.
  • alexandru tanase despre interceptarea convorbirilor telefonice.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.