Ministrul finanțelor, despre un nou program cu FMI

În cazul în care se reușește instaurarea noului Guvern, chiar într-o săptămână vine misiunea Fondului Monetar Internațional deplină, care ar urma să facă o evaluare și să stabilească condiții pentru următoarea tranșă din finanțarea FMI. O spune ministrul finanțelor, Ion Chicu, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă. Oficialul menționează că Republica Moldova ar putea primi ultima tranșă din program la începutul anului viitor, transmite IPN.

„Aceste condiții noi, preventiv, le-am discutat. Ele țin, într-adevăr, mai mult de cadrul macro-bugetar, dar ar avea și elemente pe partea cu sistemul bancar. Din ce am discutat preventiv, aceste condiționalități pentru următoarea tranșă sunt absolut realizabile pentru noi, cu o singură condiție: să fie Guvern, să fie Parlament funcțional, care ar putea vota, aproba aceste acțiuni, și să mergem în continuare. Asta pentru următoarea tranșă, da? Și ultima tranșă – noi avem posibilitatea să îndeplinim toate condițiile pentru ultima tranșă”, a notat ministrul.

Potrivit lui Ion Chicu, algoritmul este același: în toamnă va veni altă misiune, exact așa se stabilesc niște condiționalități, se îndeplinesc, se primește tranșa. Considerând faptul că timpul este restrâns între așa-zisa prima misiune și a doua, este riscul că tranșa ultimă nu va putea fi primită anul acesta. Astfel, va fi nevoie de prelungit programul cu încă trei luni. Și acesta este un scenariu absolut realist, în opinia ministrului finanțelor, pe care autoritățile îl iau în calcul și este scenariul de bază.

„Deci, scenariul nostru de bază, asupra căruia am discutat, cu condiția că avem, bineînțeles, Guvern funcțional și Parlament funcțional – vine misiunea și reușim pe parcursul acestui an să facem două evaluări, astfel încât ultima tranșă s-o primim anul viitor, cu finalizarea graficului, poate cu o posibilă extindere cu trei luni, ca să reușim acțiunile respective ale acestui program. Vine un Guvern nou – în prima sau a doua lună Guvernul nu este gata să discute un program nou cu Fondul, adică, când se consumă acest timp, exact se termină și programul precedent. Adică nu este niciun sens de întrerupt acest program”, a mai spus Ion Chicu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE