Ministrul finanţelor către Dodon şi Godea: transferurile de la bugetul de stat au fost efectuate sută la sută

Transferurile către instituţiile medicale şi cele din educaţie, finanţate de la bugetul de stat, au fost realizate sută la sută. Cu această declaraţie a venit joi, 23 februarie, în şedinţa Parlamentului, ministrul finanţelor, Veaceslav Negruţă, după ce deputaţii Igor Dodon şi Mihai Godea au declarat că în mai multe instituţii medicale, dar şi de învăţământ există întârzieri de salarii şi au solicitat un raport în acest sens, transmite Info-Prim Neo. „Toate instituţiile din domeniul sănătatăţii, finanţate din bugetul de stat au primit finanţarea sută la sută din bugetul de stat. Al doilea aspect ţine de instituţiile medicale care sunt finanţate prin acordarea de servicii medicale de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM). În cazul dat finanţarea se face atât din sursele care sunt la dispoziţia companiei, cât şi din transferurile care se fac de la bugetul de stat”, a notat Veaceslav Neguţă. Potrivit ministrului, în bugetul de stat pentru transfer către CNAM este prevăzută o sumă 2,2 miliarde lei, iar suma prevăzută pentru luna februarie a fost transferată. „Respectiv, probleme cu finanţarea nu sunt şi plăţile trebuie făcute deplin şi ritmic. Dacă sunt careva informaţii concrete vizavi de anumite instituţii, rugăm să ne le prezentaţi şi o să clarificăm situaţia cu fiecare instituţie în parte”, a menţionat ministrul. Cât priveşte domeniul educaţiei, ministrul a declarat că finanţarea instituţiilor care se face de la bugetul de stat este integral efectuată sută la sută pentru lunile ianuarie şi februarie. „În ceea ce ţine de ţine de instituţiile de învăţământ finanţate de autorităţile publice locale, asta deja ţine de competenţa lor”, a spus el. Potrivit ministrului, transferurile de la bugetul de stat către autorităţile publice locale au fost efectuate practic integral. Din suma de 322 de milioane de lei, urmează să mai fie transferate vineri, încă 35 de milioane de lei şi aceasta conform graficului prestabilit. Ministrul a mai spus că potrivit situaţiei prezentată astăzi, 23 februarie, în trei unităţi administrative există întârzieri, din cauza neaprobării bugetelor. Este vorba de – Briceni, UTA Găgăuzia şi municipiul Chişinău. Alte motive de reţinere a salariilor nu există. Ministrul finanţelor, Veaceslav Negruţă, a fost chemat la raport în Parlament de către liderul grupului socialiştilor, Igor Dodon, care a declarat că a primit informaţii de la mai multe instituţii medicale că angajaţii nu au primit salariul. Totodată, şi deputatul Mihai Godea a declarat că deţine informaţii că în mai multe raioane pedagogii nu şi-au primit salariile. Mihai Godea, la fel, a solicitat ca ministrul de finanţe să vină în şediţa plenară cu un raport.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.