Ministrul energiei propune reducerea facturilor din contul eficientizării consumului

Dacă am fi adus clădirile la performanța energetică medie actuală a Uniunii Europene, deja am fi putut să reducem facturile de două ori cu prețurile actuale la energie. O spune ministrul energiei, Victor Parlicov, precizând că în Republica Moldova peste 50% din toată energia pe care o consumăm ca țară este energia pentru întreținerea clădirilor. În medie pentru a întreține un metru pătrat de clădire se consumă de două ori mai multă energie decât în țările UE, transmite IPN.

Într-un live pe rețele de socializare, ministrul energie, Victor Parlicov, a spus că trebuie să ne concentrăm pe reducerea facturilor pe seama reducerii consumului, prin a îmbunătăți performanța energetică. La ședința de Guvern din această săptămână s-a aprobat crearea Centrului Național pentru Energie Durabilă, ceea ce prezintă „a doua viață pentru fosta Agenție pentru Eficiență Energetică”, care dintr-o instituție ce se ocupa mai mult de informare, de analiză, acum devine un instrument financiar. „Noi vrem să consolidăm capacitatea acestei instituții și anul care vine deja să lansăm primele programe de finanțare la nivel național, în primul rând pentru consumatorii din mediul rezidențial, dar și un produs de finanțare pentru clădiri publice, a spus ministrul.

În anul care vine 30 de blocuri din țară vor primi sprijin pentru lucrări de trecere la sistemul orizontal de distribuție a căldurii în bloc, izolarea termică a blocului și lucrările necesare minime pentru a reduce consumul în bloc. Guvernul va veni cu o subvenție procentul căreia la început va fi mai mare de 50%.

De asemenea,
ministrul a amintit despre programul de schimbare a echipamentelor vechi din gospodăria casnică pe unele mai performante energetic, care să permită reducerea consumului pe termen lung. Rezultatele acestui proiect-pilot, concentrat pe familiile vulnerabile, vor fi analizate și după asta va fi un program la nivel național, care ar putea fi realizat prin Centrul Național pentru Energie Durabilă.

Ministrul energiei, Victor Parlicov, a spus că în anul care vine tendința de prețuri va merge în jos, inclusiv tarifele vor descrește. În iarna aceasta intrăm cu tarife cu 40% mai joase la gaze naturale, cu 20% mai joase la energia termică atât la Bălți, cât și la Chișinău, cu tarife de 30% mai joase la energia electrică.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.