Ministrul economiei participă la şedinţa Consiliului Economic al CSI

Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei, pleacă la Moscova, la şedinţa Consiliului Economic al CSI, care se desfăşoară o dată în trimestru. „Pentru prima dată la şedinţă va fi prezentată o informaţie despre politica comercială a Republicii Moldova şi vom încerca să explicăm care este această politică comercială, noi fiind parte a acordului de comerţ multilateral cu CSI”, a remarcat oficialul, citat de IPN.

Valeriu Lazăr a comunicat că are confirmate întrevederi cu vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, cu alţi oficiali, dar şi cu reprezentanţii Gazprom. „Vom discuta despre comerţul bilateral, despre evoluţia relaţiilor comerciale, care ar trebui să excludă anunţarea unor embargouri. Cu cei de la Gazprom vom discuta problemele  energetice, problema datoriei pentru gazele livrate”, a menţionat Valeriu Lazăr.

În ceea ce priveşte decizia Rospotrebnadzor-ului de sistare a importului de vinuri moldoveneşti pe piaţa rusă, vicepremierul a spus că va aborda şi acestă problemă, dar nu aspectele ei tehnice, care ţin de competenţa Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare. „Vreau să mă documentez din primă sursă, deoarece informaţiile care au parvenit sunt contradictorii, vreau să aflu care este motivul adevărat al interdicţiei impuse. Un alt scop este să menţin dialogul cu autorităţile ruse pe o tonalitate care ne-ar permite să depăşim această situaţie”, a mai spus Valeriu Lazăr.

Reuniunea Consiliului economic al CSI, se desfăşoară în perioada 19-20 septembrie, la Moscova. Pe ordinea de zi a reuniunii figurează 21 de chestiuni, printre care: metodologia unică de ţinere a statisticii vamale privind comerţul extern, precizarea prognozei producţiei şi consumului de resurse energetice până în 2020, priorităţile Concepţiei de colaborare în domeniul energetic, dar şi chestiuni legate de comerţul extern.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.