Ministrul Economiei a prezentat în Germania oportunităţile investiţionale din Moldova

Viceprim-ministrul, ministrul economiei Andrian Candu, şi secretarul de stat parlamentar al Ministerului german federal al Economiei şi Energiei, Uwe Beckmeyer, au semnat la Berlin Declaraţia privind continuarea programului de instruire a managerilor moldoveni în Germania. Andrian Candu a profitat de vizita sa în Germania pentru a prezenta oportunităţile investiţionale pe care le oferă Republica Moldova, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei, vicepremierul a avut o întrevedere cu Peter Ramsauer, preşedintele Comisiei Parlamentare pentru economie şi energie din Bundestang. În cadrul discuţiilor, oficialii au pus accent pe problemele economice şi energetice cu care se confruntă ţara noastră. Un alt subiect abordat de Andrian Candu şi Uwe Beckmeyer vizează etapele de implementare a Acordului de Asociere, incluzând prevederile ce se referă la Zona de comerţ liber aprofundat şi cuprinzător (DCFTA).

Vicepremierul a participat şi la întrevederea cu Rainer Linder, director executiv al Comitetului de Est al Economiei Germane. La eveniment au participat reprezentanţi ai mai multor companii germane interesate să facă investiţii în Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.