Ministrul de externe va efectua o vizită oficială în Estonia

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Andrei Galbur, va efectua o vizită oficială în Estonia în perioada 13-14 aprilie, la invitaţia omologului său estonian Marina Kaljurand, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al MAEIE, ministrul Andrei Galbur va susţine o prezentare publică privind implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova - UE la Centrul pentru Parteneriatul Estic din Tallinn.

Programul vizitei la Tallinn include şi întrevederi cu ministrul afacerilor externe al Estoniei, Marina Kaljurand, cu preşedintele Parlamentului Estoniei, Eiki Nestor, şi cu prim-ministrul estonian, Taavi Rõivas.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.