„Cetățenii noștri rămân conectați la realitățile din Republica Moldova și urmăresc îndeaproape evenimentele din țara de baștină, chiar dacă îi despart de casă mii de kilometrri”. Constatarea a fost făcută de ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, care a avut, la Tokyo, o întâlnire cu un grup de cetățeni moldoveni care muncesc și locuiesc în Japonia.
Într-o postare pe Facebook, citată de IPN, Mihai Popșoi susține că s-a convins că moldovenii, în orice domeniu ar activa, - fie că sunt studenți, profesori, cercetători, specialiști în IT sau industrii creative, - știu să se integreze, să se afirme profesional și să câștige respectul comunităților din țările-gazdă.
În cadrul întâlnirii a fost abordat și subiectul privind validarea referendumului de aderare la Uniunea Europeană.
„O moldoveancă care a votat în cadrul referendumului la ambasada noastră din Japonia, Ludmila Vîzdoagă, a oferit un adevărat model de comportament civic, după ce a călătorit 1300 km din Republica Coreea, unde este stabilită, pentru a-și face datoria de cetățean”, a scris Mihai Popșoi.
Mihai Popșoi se află într-o vizită de lucru în Japonia în perioada 12-13 noiembrie.