Ministrul culturii neagă presiuni asupra Agenţiei de Inspectare a Monumentelor
Ministrul culturii, Boris Focşa, susţine că auditul iniţiat la Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor este conform graficului verificărilor care se fac anual de către minister, transmite Info-Prim Neo.
„Avem un grafic de lucru. Anual, în fiecare trimestru, se fac controale de audit, în acest grafic a intrat şi Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, la care nu s-au făcut verificări timp de doi ani deja”, a comunicat ministrul.
Consiliul Naţional de Participare şi Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor au emis o declaraţie în care se spune că agenţia este ţinta unor atacuri din partea ministrului culturii. În declaraţie se menţionează că asupra instituţiei se exercită presiuni şi controale nejustificate, care ar putea fi îndreptate spre reducerea la tăcere a conducerii acesteia şi spre intimidarea angajaţilor.
Auditul a fost dispus la scurt timp după ce agenţia a acuzat funcţionarii din minister de corupţie, care ar duce la demolări ilegale de monumente arhitecturale.