Ministrul culturii, în Grecia. Cooperare culturală și dialog cu diaspora

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a efectuat o vizită oficială în Grecia, unde a discutat cu omologul său elen, Lina Mendoni, despre consolidarea cooperării culturale, transmite IPN.

Unul dintre principalele subiecte a fost posibilitatea semnării unui memorandum de colaborare, axat pe schimbul de experiență în restaurarea patrimoniului cultural. Un prim pas ar putea avea loc în septembrie, când experți din Moldova sunt invitați la un forum internațional despre restaurarea monumentelor istorice.

Ministrul s-a întâlnit și cu diaspora moldovenească din Atena, unde a discutat despre menținerea legăturilor culturale cu țara natală. Cei mai activi membri ai comunității au fost premiați pentru eforturile lor în promovarea valorilor naționale.

Potrivit autorităților, această vizită reflectă angajamentul Republicii Moldova de a dezvolta relațiile culturale internaționale și de a sprijini cetățenii săi din străinătate.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.