Republica Moldova este menţinută pe lista ţărilor prioritare a Parlamentului European pentru acordarea suportului democratic în anul 2016. Ministrul de externe, Andrei Galbur, a remarcat acest lucru la o întrevedere cu o delegaţie de parlamentari europeni, menţionând că aceasta va contribui în continuare la consolidarea capacităţilor instituţionale a Parlamentului moldovenesc, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, în cadrul întrevederii cu delegaţia de europarlamentari aflaţi într-o vizită de documentare în Moldova, a fost efectuat un schimb larg de opinii pe marginea agendei europene a Republicii Moldova, în particular, vizând priorităţile implementării Acordului de Asociere. Ministrul a mulţumit europarlamentarilor pentru contribuţia adusă la sporirea asistenţei din partea UE pentru implementarea reformelor prevăzute de Acordul de Asociere.
O atenţie aparte a fost acordată consolidării rolului dimensiunii parlamentare în asigurarea implementării Acordului, fiind subliniată importanţa consultărilor în cadrul platformelor Comitetului parlamentar de asociere Republica Moldova –Uniunea Europeană, precum şi în cea a Adunării Parlamentare EURONEST.
Parlamentarii europeni au încurajat autorităţile de la Chişinău să continue implementarea reformelor structurale în conformitate cu angajamentele asumate în Acordul de Asociere cu UE. Totodată, aceştia au reiterat disponibilitatea de a sprijini în continuare eforturile întreprinse în acest sens. În acest context, ei au subliniat importanţa promovării unui dialog deschis cu societatea civilă.