Partidul Democrat a demonstrat că este un partid serios, în care cetăţenii pot avea încredere, şi-a făcut datoria la guvernare şi este pregătit să-şi asume în continuare responsabilitatea pentru viitorul Moldovei. Declaraţia a fost făcută de către preşedintele PDM, Marian Lupu, la conferinţa de presă-maraton în care miniştrii PDM îşi prezintă realizările.
În cadrul conferinţei, care a fost susţinută împreună cu miniştrii democraţi Valentina Buliga, Monica Babuc, Andrian Candu, Marcel Răducan, Pavel Filip şi Vasile Botnari, liderul PDM a declarat că echipa democraţilor vine să arate lucrurile bune pe care le realizează pentru Moldova.
„Suntem aproape de încheierea acestei legislaturi şi considerăm firesc să vorbim despre ce am realizat. Ne-am asumat, alături de alţi parteneri politici, misiunea de a duce înainte Republica Moldova pe drumul dezvoltării. Au fost ani de muncă serioasă şi de progrese evidente în multe domenii de activitate. Succesele acestei perioade au fost posibile fiindcă oamenii Moldovei au avut încredere în noi şi ne-au susţinut”, a declarat Marian Lupu.
În continuare, pe parcursul zilei, fiecare ministru PDM va prezenta raportul său individual, care poate fi urmărit online: la 10.30 a făcut raportul Andrian Candu, ministrul economiei, la 11.00 - Monica Babuc, ministrul culturii, la ora 13.00 - Pavel Filip, ministrul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, la ora 14.00 - Vasile Botnari, ministrul transporturilor şi infrastructurii drumurilor, la ora 15.00 - Marcel Răducan, ministrul dezvoltării regionale şi construcţiilor, la ora 16.00 - Valentina Buliga, ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei.