Miniştrii de externe ai Lituaniei şi Cehiei, în vizită la Chişinău

Prim-vicepremierul Cehiei, ministru al afacerilor externe, Karel Schwarzenberg, efectuează, în perioada 28 februarie - 1 martie, o vizită oficială în Republica Moldova. La Chişinău este aşteptat vineri, 1 martie, şi ministrul afacerilor externe al Lituaniei, Linas Linkevičius, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, şeful diplomaţiei cehe va participa la deschiderea Forumului oamenilor de afaceri moldo-ceh, la care se aşteaptă participarea mai multor companii cehe. De asemenea, oficialul ceh va fi primit de către preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti şi prim-ministrul Vladimir Filat. Agenda subiectelor pentru discuţii cuprinde dezvoltarea dialogului moldo-comunitar, trasarea perspectivelor de consolidare a raporturilor bilaterale pe multiple planuri, implementarea proiectelor de asistenţă oferite de Guvernul Cehiei, Republica Moldova fiind printre ţările prioritare în Programul ceh de asistenţă pentru dezvoltare. Şi ministrul lituanian Linas Linkevičius va fi primit de către preşedintele Nicolae Timofti şi prim-ministrul Vladimir Filat. Oficialul va mai avea întrevederi şi cu preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, cu preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu. În cadrul discuţiilor va fi abordat parcursul european al Republicii Moldova în contextul preluării de către Lituania a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în semestrul II al anului 2013, precum şi subiecte de pe agenda relaţiilor bilaterale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.