Miniştri OSCE recomandă întocmirea unui grafic de negocieri 5+2 pentru întregul an

Miniştrii afacerilor externe ai statelor participante ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa reiterează hotărârea de a ajunge la o reglementare cuprinzătoare paşnică a conflictului transnistrean, în baza integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Republicii Moldova, cu un statut special pentru regiunea transnistreană, care garantează pe deplin drepturile politice, economice şi sociale ale populaţiei acesteia, transmite IPN.

Potrivit unei declaraţii a miniştrilor, remise de Misiunea OSCE în Moldova, miniştrii accentuează necesitatea de a realiza progrese tangibile în cadrul negocierilor privind toate cele trei coşuri de pe ordinea de zi convenită pentru procesul de negocieri. De asemenea, miniştrii subliniază importanţa creşterii frecvenţei reuniunilor reprezentanţilor politici ai părţilor în 2015 şi încurajează părţile să organizeze întrevederi la nivel înalt.

Oficialii încurajează părţile să sporească eficienţa şi continuitatea procesului prin convenirea, la începutul anului, a unui grafic de negocieri oficiale în cadrul procesului de reglementare transnistreană pentru un an întreg. Miniştrii invită părţile să implementeze măsurile convenite de consolidare a încrederii existente, precum şi să dezvolte măsuri suplimentare în cadrul procesului de negocieri, spre beneficiul oamenilor din această zonă, şi îndeamnă părţile să se abţină de la acţiuni unilaterale care ar putea destabiliza situaţia în regiune.

Miniştrii de externe îndeamnă mediatorii şi observatorii din partea OSCE, Federaţiei Ruse, Ucrainei, Uniunii Europene şi a Statelor Unite ale Americii să-şi dubleze eforturile coordonate şi să utilizeze pe deplin potenţialul lor de promovare a progresului în găsirea unei reglementări cuprinzătoare a conflictului transnistrean.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.