Ministerul sănătăţii lansează protocoale clinice naţionale pentru a combate corupţia

Ministerul sănătăţii va înmâna, la 20 noiembrie, instituţiilor medicale primele 22 din cele 50 de protocoale clinice naţionale (PCN) care trebuie elaborate până la finele anului. Potrivit ministrului sănătăţii, Larisa Catrinici, protocoalele clinice naţionale reprezintă standarde de diagnostic şi tratament, elaborate cu scopul de a combate viciul corupţiei în sistemul sănătăţii şi în relaţiile medic-pacient, transmite Info-Prim Neo. PCN fac parte din acţiunile Planului Preliminar pe Ţară (PPŢ) al programului „Provocările Mileniului”. „PCN va asigura o echitate în abordarea problemelor de tactică şi conduită în sistemul de asistenţă medicală”, a menţionat Larisa Catrinici în şedinţa grupului de lucru pentru monitorizarea implementării PPŢ. „Pacientul care a fost diagnosticat cu o anumită patologie va cunoaşte ce trebuie să întreprindă medicul în procesul de tratament, fiind întreprinsă o unificare a atitudinii faţă de toţi pacienţii cu aceeaşi patologie. Standardele în cauză vor exclude posibilităţile ca medicii să aibă comportamente necorespunzătoare faţă de pacienţi”, explică ministrul sănătăţii. Deşi protocoalele sunt lansate şi implementate cu întârziere, reprezentanţii societăţii civile care au monitorizat procesul spun că acestea sunt calitative şi, dacă vor fi implementate în practică, vor fi eficiente. „Trebuiau implementate cu câteva luni în urmă, însă datorită faptului că ministerul sănătăţii a îmbunătăţit procesul de elaborare a acestora a fost nevoie de prelungirea termenului de elaborare şi implementare”, a spus secretarul Alianţei Anticorupţie, Mircea Eşanu. Expertul internaţional, Roger Vaughan, a declarat că ministerul sănătăţii a depăşit acţiunea prevăzută iniţial în PPŢ, elaborând mai multe PCN, dar şi a creat un sistem durabil de elaborare a acestor protocoale clinice pentru viitor. „Acest sistem foarte eficient este unic în această regiune. Şi nu putem institui respectarea acestor protcoale până când ele nu vor fi finalizate şi distribuite în toate instituţiile medicale”, a menţionat Roger Vaughan. Pentru pregătirea implementării protocoalelor clinice naţionale au fost instituite 14 consilii ale calităţii în instituţiile medico-sanitare pilot. Potrivit autorităţilor, toate protocoalele vor fi plasate pe pagina web a ministerului sănătăţii, fiind întreprinse măsuri de aplicare a acestora în practica medicală, dar şi în activitatea de instruire a cadrelor medicale. Conform celui de-al treilea raport consolidat de monitorizare privind implementarea PPŢ de către Guvernul R. Moldova, jumătate din pacienţii din instituţiile publice medicale spun că nu sunt la curent cu elaborarea standardelor şi protocoalelor clinice.
  • larisa catrinici despre protocoalele clinice nationale.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.