Ministerul rus al finanțelor este gata să reia negocierile privind creditul de 200 mln euro

„Procesul a pornit”, anunță președintele Igor Dodon, care a publicat pe pagina sa de Faceboook o scrisoarea a ministerului rus al finanțelor, în care își exprimă disponibilitatea să reia negocierile cu privire la acordarea Republicii Moldova unui credit în valoare de 200 de milioane de euro, transmite IPN.

În scrisoarea semnată de un viceministru al finanțelor se face trimitere la adresarea premierului Ion Chicu din 15 mai către Guvernul Federației Ruse. Partea rusă anunță că este gata să reia consultațiile pe margine împrumutului de stat.

Primul acord cu Guvernul Federației Ruse pentru oferirea împrumutului de stat în valoare de 200 de milioane de euro a fost declarat neconstituțional. Hotărârea fost emisă de Curtea Constituțională pe 7 mai, după aproape nouă ore de dezbateri și două ore de deliberări. Curtea a constatat că Guvernul nu a desemnat şi nu a împuternicit vreo delegație oficială pentru negocierea acordului cu Federația Rusă pentru acordarea împrumutului de stat de 200 de milioane de euro. Negocierea a fost inițiată în lipsa avizului Comisiei parlamentare politică externă şi integrare europeană și a avizului Ministerului Justiției privind compatibilitatea proiectului acordului cu prevederile Constituţiei şi cu legislația naţională. Totodată, semnarea acordului a fost aprobată în lipsa avizului Comisiei politică externă, iar Parlamentul a ratificat acordul în lipsa unei hotărâri a Curții Constituționale privind constituționalitatea acestuia, deși la Curte exista o sesizare în acest sens.

Scrisoarea ministerului rus al finanțelor
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.