Ministerul muncii şi guvernul tind să creeze condiţii egale pentru toţi cetăţenii

Politica pe care o promovează ministerul muncii, protecţiei sociale şi familiei în comun cu guvernul în domeniul asigurărilor sociale este orientată în continuare spre asigurarea echităţii sociale în acest sistem, astfel ca toate prestaţiile de asigurări sociale să fie oferite în condiţii egale pentru toţi cetăţenii. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă de către ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Valentina Buliga, transmite Info-Prim Neo. „Acordarea unor facilităţi pentru unele categorii de cetăţeni lezează dreptul celorlalţi beneficiari, diminuând aceste drepturi. Vom merge în continuare pe calea unificării normelor de pensionare, reducerea treptată a facilităţilor prevăzute în cadrul legal existent. Toţi cetăţenii R. Moldova trebuie să recunoaştem că nu putem să beneficiem de anumite facilităţi în detrimentul altcuiva”, afirmă ministrul. Potrivit Valentinei Buliga, pentru anul 2010, tariful total al contribuţiei de asigurări sociale de stat a fost menţinut în cuantumul de 29 %, din care partea datorată de către angajator constituie 23 % şi partea datorată de angajat va fi de 6 %. Pentru persoanele angajate în baza contractului individual de muncă în sectorul agricol, tariful contribuţiei de asigurări sociale de stat va fi de 22 % la fondul de remunerare a muncii, din care 6 % vor fi subvenţionate de la bugetul de stat. „Contribuţiile de asigurări sociale de stat pentru contribuabilii ce activează pe cont propriu sunt stabilite prin aplicarea unei taxe fixe anuale, indexate în funcţie de rata creşterii salariului mediu pe ţară pentru anul precedent, pentru anul 2010 va constitui 4044 lei, sumă stabilită şi pentru titularii patentei de întreprinzător”, spune ministrul. Persoanele fizice, proprietari de terenuri agricole, ce prelucrează terenurile în mod individual, vor achita o taxă fixă anuală de 996 lei. De la 1 ianuarie, a fost majorată indemnizaţia unică la naşterea copilului cu 300 lei, de asemenea a fost majorată indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la vârsta de 3 ani. Cuantumul ajutorului de deces va constitui în anul curent 1000 lei. Venitul bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2010 constituie peste 8 mlrd de lei. Suma este în creştere cu aproape 5 mln (6,6 %) de lei faţă de veniturile aprobate pentru anul 2009. Referindu-se la cheltuieli, ministrul spune că acestea sunt mai mari decât veniturile cu aproape 264 mln lei şi cu 9,3 % mai mari faţă de cheltuielile aprobate pentru 2009, iar componenta principală a acestora pentru 2010 rămâne a fi cheltuielile de asigurări sociale care vor constitui circa 84,4 % din suma totală. Potrivit ministrului, sursele principale ale veniturilor în anul curent rămân a fi contribuţiile de asigurări sociale, care vor constitui circa 71,5 % din suma totală a veniturilor.
  • valentina buliga despre politici.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.