Ministerul muncii propune să fie extins termenul de probă la angajare

Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei propune extinderea perioadei de probă la angajare pentru muncitorii necalificaţi – până la 30 de zile, comparativ cu 15 zile în prezent. Potrivit autorilor proiectului de iniţiativă, extinderea termenului va asigura verificarea efectivă a aptitudinilor profesionale ale candidaţilor, transmite IPN.

În proiectul de modificare a Codului Muncii se mai propune ca unul dintre părinţii care educă un copil invalid să aibă dreptul, o dată în lună, la o zi liberă în plus de la muncă. O altă propunere se referă la stabilirea dreptului salariatului la concediu din cont propriu cu o durată de 120 de zile calendaristice, faţă de 60 de zile actualmente.

Se mai propune ca angajatorul să aibă dreptul să reducă, în caz de necesitate, locul de muncă din care salariatul a plecat în concediul suplimentar neplătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de la 3 la 6 ani. Totodată, angajatorul va fi obligat să acorde salariaţilor respectivi, la reluarea activităţii de muncă, un alt loc de muncă echivalent.

Autorii proiectului consideră că angajatorul este în drept să organizeze şi o anchetă de serviciu, durata căreia nu poate depăşi însă o lună. Sancţiunile disciplinare se vor aplica imediat după constatarea abaterii disciplinare, nu mai târziu de o lună din ziua constatării. Datele despre salariat vor fi confidenţiale până la 2 ani după încetarea contactului de muncă, actualmente este 1 an.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.